Calitatea altruismului

De cele mai multe ori, vorbele despre altruism sunt întâlnite în diverse scrieri ale autorilor celebri cu scopul de a convinge cititorii că este una dintre cele mai râvnite calităţi. Din nefericire, acesta rămâne uneori doar în cărţi, fără a fi considerat un lucru important.      

„Numai când facem bine dobândim ceva” se supune regulii „bine faci, bine primeşti”, dovedind că bunătatea este ceva ce se răsplăteşte indiferent de situaţie şi cu orice ocazie. Liniştea şi pacea sunt bunurile supreme care se dobândesc doar dacă iei în considerare faptul că ajutorul reciproc este întotdeauna bun şi că se impune citatul „respectă ca să fii respectat”.

Chiar şi titlul utilizat de Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii” sugerează că acest autor susţine că fericirea se poate obţine şi cu ajutorul generozităţii. Bunătatea este ceva ce răii nu pot avea deoarece există o antiteză accentuată între cele două substantive „bunătate” şi „răutate”, acestea două excluzându-se una pe alta. Supremaţia nu se poate realiza cu ajutorul egoismului, care vine de la cuvântul „ego” ce se traduce prin orgoliu, actualmente provenind din limba engleză dar având origini latine demonstrează că şi în vremurile antice se vorbea despre virtuţi şi defecte. În fond şi la urma urmei, antonimul altruismului este redat de orgoliu, de narcisism, câteodată de răutate şi cel mai adesea de rea-voinţă.

Cu ajutorul altruismului nu doar că poţi obţine linişte şi pace, dar şi o conştiinţă împăcată, o iubire necondiţionată din partea aproapelui şi ajutorul plus colaborarea celor din jur. Generozitatea va fi întotdeauna considerată o calitate iar oamenii care o deţin sunt văzuţi drept persoane cu „suflet de aur”.

Alăturarea termenilor altruist-egoist scoate la iveală două tipuri de persoane: rele şi bune. În funcţie de aceşti factori se poate forma o părere cu privire la caracterul unui om, la sufletul său şi, mai ales, la gândirea lui.